CRISTIAN GOG – câștigător în finala de la ROMÂNII AU TALENT, sezonul 2. Prestația iluzionistului „care a învins moartea”. VIDEO

Publicat: 13/05/2012, 12:48
Actualizat: 14/05/2012, 10:41

Mentalistul CRISTIAN GOG a câștigat, vineri noaptea, concursul ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 2. Câștigătorul ia un premiu de 120.000 de euro.

Iată desfășurarea evenimentelor, în format LIVETEXT:

UPDATE 01.08. Cristian Leana este ocupantul locului trei la Românii au talent. Tensiunea crește. Bătăia se dă între două numere foarte bune – cel al lui Gog și cel de dans, al lui Mihai Petraiche. Dar prezentatorii anunță numele câștigătorului. Acesta este Cristian Gog, cel mai talentat român. Lui i-a revenit și premiul de 120.000 de euro.

„Dacă înainte am rămas fără bătăi, acum am rămas fără cuvinte. Tot ce pot să spun este Vă mulțumesc. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați votat”, a declarat emoționat mentalistul din Cluj.

UPDATE 01.02. Sunt anunțați primii trei concurenți aflați pe podium. „Ordinea este aleatorie”, precizează prezentatorii. Tensiunea crește, iar Pavel Bartoș anunță numele lui Mihai Petraiche. Cel de-al doilea nume anunțat este cel al lui Cristian Leana. Surpriza este uriașă. Cel de-al treilea nume …suspansul crește ..este cel al lui Cristian Gog.

UPDATE 00.55. Prezentatorii anunță STOP VOT!

UPDATE 00.47. Invitatul special al finalei este românul Razy Gogonea, cel care a concurat la varianta britanică a show-ului și a ocupat locul al patrulea.

După un moment muzical oferit de Andra, care a interpretat o piesă din repertoriul solistei britanice Adele, și prestația baletului Edi Stancu, Smiley și Pavel Bartoș anunță noile proiecte Pro TV: preselecții la Românii au talent, sezonul 3, un nou sezon Dansez pentru tine și sosirea plicurilor care anunță dacă participanții la preselecțiile pentru Vocea României au fost sau nu admiși în faza următoare a show-ului care i-a cucerit pe telespectatori în 2011.

ASCULT-O PE ANDRA CÂNTÂND UN COVER DUPĂ ADELE

La miezul nopții a urcat pe scenă ultimul finalist de la Românii au talentCristian Leana, 17 ani, posesorul unui talent mai puțin obșinuit la români – „cel de a-și folosi creierul”, potrivit lui Andi Moisescu.

Legat la ochi, Cristi a promis că va încerca să stabilească un record mondial în această finală. Practic, a rezolvat cuburi fără să-i pese de factorii perturbatori – apă, fulgi de pernă, zgomot sau plimbat cu scaunul.

VEZI NUMĂRUL LUI CRISTIAN LEANA – PREMIERĂ INTERNAȚIONALĂ

Liceanul de la Vianu a trecut apoi la un alt nivel, rezolvând un „cub” ciudat. „Ai mâncat cubul cu fulgi cu toți”, a fost replica pe care Cristian Leana a auzit-o de la jurați. Iar unul dintre ei, Andi Moisescu, s-a ridicat în picioare în semn de respect.

UPDATE 23.50. Penultimii concurenți care vin pe scena de la Buftea sunt cei de la No Limit, antrenați de Filomera Salahoru, un inginer mecanic care a devenit instructor de dans, urmându-și pasiunea din copilărie.

„Nu vrem un vot din milă”, a spus aceasta în interviul de prezentare, având în vedere că dansatorii din No Limit sunt hipoacuzici. Andra i-a aplaudat în picioare pe dansatorii din Craiova.

NO LIMIT DANSEAZĂ CHIAR DACĂ NU AUD MUZICA

„Am uitat că voi nu auziți”, le-a spus Andi Moisescu concurenților, în vreme ce Andra le-a replicat că locul lor era pe scena de la Românii au talent dintr-un motiv simplu – „sunteți talentați”.

„Pentru voi nu se întrerupe niciodată ritmul, pentru că simțiți extraordinar de frumos”, a concluzionat Mihai Petre, făcând referire la momentele în care craiovenii au dansat chiar și atunci când muzica s-a întrerupt pentru câteva secunde.

UPDATE 23.34. Scena este a lui Gigel Frone. Bărbatul schimbă limba în care cântă și ritmul pieselor în ritmul în care asistentele care apar pe scenă îi schimbă pălăriile.

De la un sombrero, Gigel Frone ajunge să poarte un clop de maramureșean, ba chiar și o pălărie de cowboy. „Cânt pentru toți fanii mei”, a spus cântărețul în aplauzele sălii, anunțând că el cântă și pentru regizorul serialului Las Fierbinți, Dragoș Buliga.

„Ești tonomatul”, i-a spus Smiley, care a anunțat că-l va chema pe Gigel Frone la ziua lui. Juratul Mihai Petre nu a rezistat și a glumit recomandându-i concurentului să-și schimbe numele în Gigel Internaționalul, asta pentru că trubadurul a demonstrat că știe să cânte în mai multe limbi străine, ba chiar a primit oferte și în străinătate. Frone a anunțat că nu va juca doar în serialul Las Fierbinți, probabil într-un nou sezon, ci și într-un film american.

UPDATE 23.15. Invazia roboților – Mihai Petraiche, 28 de ani, arată ce înseamnă break dance-ul robotic. Juriul și publicul îl aplaudă pe omul bionic în picioare scandându-i numele.

„Seara asta m-a pus în cea mai dificilă situație din viața mea. Am două numere care-mi plac. Nu știu dacă o să mă surprindă ceva mai mult în seara asta. Ești un performer extraordinar”, i-a spus Mihai Petre concurentului.

LUI I-A SPUS MIHAI PETRE: „POȚI CĂȘTIGA ORICE COMPETIȚIE INTERNAȚIONALĂ

„Nu am văzut un român mai bun ca tine în dansul ăsta. Sper să câștigi tu sau Cristian”, a concluzionat juratul. Nu a fost singurul, pentru că laudele au fost la unison pentru fostul instructor de fitness.

Concurentul căruia cei trei jurați i-au urat să fie câștigătorul finalei „Românii au talent

UPDATE 22.53. Cristian Gog intră în scenă cu o servieta de metal, cu cifru. El îi întreabă pe jurați ce crede fiecare că se află înauntru. Dacă Mihai spune că acte, iar Andra afirmă că este goală, Andi Moisescu dă o replică care schimbă, potrivit lui Gog, lucrurile.”Aș vrea ca înauntru să se afle numele câștigătorului”, afirmă Moisescu.

CRISTIAN GOG; OMUL CARE A ÎNVINS MOARTEA

Ca și în semifinală, Gog își povestește numărul afirmând că vrea să adreseze o provocare morții. Dispus să piardă tot, mentalistul își descheie cămașa și cheamă pe scenă un medic și o asistentă.

„Aș vrea să vă arăt ce se petrece în corpul meu”, explică bărbatul, care se supune unui test EKG. Aparatul, care trebuia să-i înregistreze lui Gog, ritmul cardiac, pare că se blochează. De fapt, arată valori care indică absența activității cardiace. „Care sunt adevăratele noastre limite”, și-a întrebat publicul Cristian Gog, înainte de reveni la servieta închisă cu cifru, pe care a deschis-o.

Înauntru acesteia se afla un plic care conținea trei foi numerotate – pe una scria „Acte”, pe a doua – „goală”, iar pe a treia – „numele câștigătorului”, spre uimirea tuturor celor prezenți. „Ești genial. Dacă ar fi să câștigi tu, m-aș bucura”, a replicat Mihai Petre, în vreme ce Andra i-a promis că-i mai dă un vot. „M-aș bucura sincer să câștigi tu”, a conchis și Andi Moisescu.

Cei trei l-au jurizat pe Cristian Gog în picioare, în semn de prețuire pentru talentul său.

UPDATE 22.39. Frații Zamfirescu intră în scenă, împărțind ca în copilărie, o chitară la trei. Apoi fiecare și-a luat „arma” și s-au duelat în acorduri. Ca și în semifinală, ei au cântat la chitară clasică din picioare.

Ba unul dintre ei, Ionuț, cel care este campion național de salsa, a renunțat la chitară și a ales să danseze cu o dansatoare. Jurații i-au aplaudat în picioare, la fel și publicul, care le-a scandat numele.

„Nu aveați nevoie de asta – ca tu, Ionuț, să renunți la chitară și să dansezi- , ca să ne impresionați. Voi cântați minunat”, le-au spus craiovenilor, la unison, cei trei jurați.

UPDATE 22.24. În scenă vine Oana Lianu, naista, care și-a jucat toate cărțile. A cântat la instrumentul care a consacrat-o, dar și la pian și s-a ajutat și de voce. Concurenta de 36 de ani a fost aplaudată în picioare de jurați și a fost numită de Smiley „Femeia-orchestră”.

„Îmi aduci aminte de talentul Ancăi Parghel”, i-a spus orădencei Andi Moisescu, în timp ce Andra și-a scos pălăria în fața concurentei. „Numărul tău este unul de nivel internațional”, a spus și Mihai Petre. Oana Lianu a primit laudele afirmând că-și dorește ca această competiție să reprezinte pentru ea „o rampă de lansare la nivel național”.

„O să venim cu un show și mai puternic, o să ne distrăm”, au promis la unison Claudiu și Răzvan, cei doi barmani pasionați de flair bartending, care mărturiseau în interviul de prezentare că își doresc să câștige show-ul de talente. Iar la 22.16 scena a fost a lor. Acrobații, pantomimă și super coordonare, asta au demonstrat cei doi prieteni reuniți sub numele de Barsession.

„Sunteți super, sunteți efervescenți”, i-a apreciat Mihai Petre pe cei doi, în vreme ce Andra le-a spus că sunt frumoși, prilej pentru prezentatori să spună că aceasta face aprecieri doar în momentul în care Cătălin Măruță nu este de față.

UPDATE 21.56. E momentul familiei Fieraru, Cristian și Loredana, tată și fiică. El e cu țambalul, iar adolescenta cu vocea. Copila a abordat și un moment folcloric, dar nu a reușit să impresioneze jurații.

„E vorba de talent, dar nu și de muncă”, i-a reproșat Mihai Petre. „Ați atins un maxim peste care nu puteți să treceți”, a continuat juratul, în timp ce tatăl fetei a încercat să se justifice afirmând că „e tare greu să cânți Christina Aguilera”.

UPDATE 21.47. E momentul în care o altă trupă din Brăila intră în scenă – Aset Crew. Au costume spectaculoase cu leduri, care imită clapele pianului. Momentul lor artistic este împărțit, cei 11 dansatori abordând trei stiluri diferite pentru a oferi un show complet.

„Au evoluat față de finală”, i-a apreciat Mihai Petre. „Sunteți foarte inventivi și vă puteți dezvolta”, a continuat juratul. „Sunteți pe baterii”, a replicat Andra, în timp ce Andi Moisescu le-a zis concurenților că în seara finalei au mâncat „jăratic”.

Show a la Krem la „Românii au talent

UPDATE 21.33. Răzvan Alexe zis Krem, 22 ani, vine pe scena de la Buftea. „E în fața titlului, acum nu mai trebuie să demonstreze nimic, doar să facă super show” a spus Andra în interviul de prezentare al concurentului, care a venit și de data asta cu un text adaptat momentului. Și cu un show pe măsură. A schimbat două ținute și două stiluri muzicale.

„Show a la Krem”, a strigat publicul aplaudându-l pe concurentul care, la final, a îmbrăcat sacoul galben, „norocos”, cu care artistul s-a prezentat în preselecții.

„Ești foarte bun când începi să cânți”, i-a spus Mihai Petre concurentului, care este student în anul I la Master la UNATC. „Arzi când ești pe scenă”.

„Ești genul de om care-și ia energie de la toată lumea”, a replicat Andi Moisescu, „chiar și de la conjunctivita care nu-ți dă pace” – referire la afecțiunea oculară pe care Răzvan o are de câteva zile.

X-treme Brothers, varianta Spartacus

UPDATE 21.20. Este rândul craioveanului Radu Ionescu să vină în fața publicului și a juraților cu chitara lui. Concurentul este acompaniat de alți patru instrumentiști. „Ești una dintre cele mai sensibile chitare pe care le-am auzit”, i-a spus concurentului, la finalul numărului, Andi Moisescu. „Ne impresionezi de fiecare dată”, a completat și Andra.

UPDATE 21.14. Mihai Petre este impresionat de numărul prezentat în finală de cei de la X-treme Brothers. „Apreciez că aveți talent”, le-a spus acrobaților Mihai Petre. Andra se declară fana celor trei. „Se vede că munciți foarte mult. Bravo băieți, mă bucur. Bravo”, i-a felicitat jurata.

„Momentul vostru a fost unul foarte plăcut. Au avut momente în care păreau că sfidează gravitația. Vreau să vă felicit. Bravo”, a spus și Andi Moisescu.

UPDATE 21.13 Numărul celor trei concurenți a smuls ropote de aplauze din patrea publicului încă din primele momente ale prestației.

UPDATE 21. 07 Xtreme Brothers – doi frați din Băicoi și prietenul acestora, din Câmpina – intră în scenă.

Vasile Godja, ceterașul cu „prestație magică”

UPDATE 21.02. Publicul l-a aplaudat și l-a aclamat pe tot parcursul prestației. Dacă ceterașul și-a făcut intrarea coborând din tavan, la final, de la atâta cântat, vioara i-a luat foc.

„Vasilică, ai fost magic. Ai luat toate talentele și le-ai combinat într-unul. Ai avut un număr de magie”, a spus Mihai Petre despre prestația lui Vasile Godja. „Nu îmi venea să cred. Cântă cu limba, cântă cu tot. Felicitări. La tine nu mă așteptam să faci mai mult decât ai făcut în semifinală, dar mi-ai demonstrat că ai putut mai mult”, a mai spus Mihai Petre.

Andra a fost și ea impresionată de numărul ceterașului. „Ești un talent rar. Toate aplauzele noastre, pentru că le meriți”, a spus Andra.

UPDATE 20.54 Vasile Godja este cel de-al doilea finalist care a intrat pe scena talentelor. Ceterașul din Maramureș, în vârstă de 22 de ani, Vasile a fost primit cu aplauze de public

UPDATE 20.44. „Coregrafa voastră a fost foarte inspirată atunci când a ales tema. Părerea mea este că acum în finală a fost foarte bine. Va fi greu pentru public”, a spus Mihai Petre la finalul prestației trupei de hipoacuzici Lil Motion.

Aprecieri au primit cei 11 dansatori și din partea Andrei. „Pentru cei de-a casă va fi foarte greu. Ați evoluat foarte mult de data trecută”, le-a spus jurata craiovenilor.

UPDATE 20.40. Lil Motion este prima trupă care sparge gheața în finala competiției dotate cu un premiu de 120.000 de euro.

UPDATE 20.31. Cei doi prezentatori ai show-ului, Pavel Bartoș și Smiley își fac apariția pe scena de la Buftea. Asemeni unui îngeraș, Pavel își face apariția din „ceruri”, cântând la harpă, ca un îngeraș.

Câștigătorul ia totul în această seară la Pro TV, când 15 concurenți își pun la bătaie atuurile și abilitățile pentru a câștiga premiul de 120.000 de euro și titlul de „cel mai talentat român”. Ei trebuie să convingă jurații și publicul. De altfel, publicului îi va reveni cea mai grea misiune – aceea de a-și vota favoriții prin SMS, la 1276.

Cine sunt cei 15 concurenți care au ajuns în finală

Vineri, 11 mai, de la ora 20.30, are loc Marea Finală a celui de-al doilea show „Românii au talent”. Cei 15 concurenți care au trecut testul celor cinci semifinale se vor bate pentru premiul de 120.000 de euro și pentru titlul de cel mai talentat român. Marele câștigător va fi ales de telespectatori, care își pot vota, prin sms la 1276, favoritul.

No Limit

Trupa No LImit a fost câștigătorul detașat al ultimei semifinale. Tinerii dansatori au deficiențe de auz, dar a reușit să ridice în picioare atât sala, cât și juriul. „Surzii au talent și surzi sunt cei care nu vor să audă. Ei aud cu sufletul”, a spus coordonatoarea lor, care a explicat că, deși nu aud muzica, dansatorii învață mișcarea după numărătoare. „Îmi place să cred că eu sunt muzica lor”, a adăugat instructoarea.

Mihai Petraiche

Deși a suferit o accidentare gravă la coloană, Mihai Petraiche a impresionat la preselecții cu mișcările sale de dans robotic. Iar mișcările sale de cyborg cu ureche muzicală au făcut furori și la ultima semifinală.

„În viața mea n-am văzut moon walk-ul, celebrul pas inventat de Michael Jackson, făcut așa (în genunchi -n.r.)”, i-a spus Smiley. „M-aș bucura să câștige un număr de dans „Românii au talent” și numai tu poți face asta. Ești numărul 1 în seara asta”, i-a spus Mihai Petre care a adăugat că Mihai Petraiche trebuie să fie în finală.

Cristian Leana

Cristian Leana este puștiul care a reușit să rezolve la preselecții cubul Rubik în numai 15 secunde. El este pasionat de matematică, studiază la liceul Tudor Vianu și deține mai multe recorduri naționale la rezolvarea cubului Rubik. În finală l-a adus felul în care a rezolvat cubul Rubik cu o mână sau legat la ochi.

Radu Ionescu

Săptămâna trecută, chitaristul Radu Ionescu a smuls nu doar aplauzele publicului, ci și pe cele ale juraților, care s-au ridicat în picioare la finalul prestației. Adolescentul de doar 16 ani vine dintr-o familie de oameni talentați din Craiova, fratele său fiind unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai momentului.

„Te faci una cu chitara ta, ești un mare talent. Îmi place că reușești să evadezi de aici tu cu chitara ta și asta te face genial. Ești primul moment din seara asta care merită să ajungă în finală”, i-a spus Mihai Petre adolescentului. Radu Ionescu a intrat primul în finală, acumulând cel mai mare număr de voturi din partea publicului.

Oana Lianu

Oana Lianu a obținut aprecierile juriului și a fost supranumită „prințesa naiului”. În semn de respect pentru Oana, Andra a comentat stând în picioare prestația ei, spunându-i că trebuie să se califice în finală. „Tu și chitaristul meritați să fiți în finală”, a spus și Mihai Petre, în vreme ce Andi Moisescu a spus că vrea să rezume totul într-un singur cuvânt: „Finală”.

Mai mult, jurații au adăugat. „ne-ai făcut să ne simțim ca la Vocea României”.

Lil Motion

Dansatorii de la Lil Motion au ajuns în finală după ce membrii cei mai mici ai trupei i-au cucerit pe jurați cu prestația lor. Cele 23 de fetițe originare din Brăila au demonstrat că talentul nu are vârstă, oferind un spectacol incredibil cu numărul lor de dans.

Formația de dans Lil Motion a trecut de departajarea juriului cu două voturi din trei. Jurații au avut de ales între „îngerașii” dansatori și Ciprian Cordoș care a oferit un număr de dresaj alături de cățelul său Slow.

„Sunt două numere dragi mie, însă votul are legătură cu potențialul de spectacol, cu ce cred eu că poate să umple o sală. Votul meu merge către Lil Motion”. Nici pe Andra nu este o decizie ușoară, dar și ea pronunță numele trupei de dansatori, spre fericirea celor mici.

Cristian Gog

Mentalistul clujean Cristian Gog a avut, în cea de-a treia semifinală, un număr entuziasmant de magie, ceea ce l-a făcut să intre direct în finala de pe 11 mai, după ce a acumulat cele mai multe voturi din partea publicului.
Concurentul a demonstrat, la fel ca la preselecții, că poate să îndoaie bani de metal sau că poate mișca obiecte, însă talentul care l-a făcut să obțină aplauze la scenă deschisă a fost acela de mentalist. El s-a jucat cu mințile a câtorva oameni din public pe care i-a ales la întâmplare pentru „a le ghici gândurile”. „Nu mă pot decide dacă ești magic sau magnific”, a spus Andi Moisescu, la finalul execuției pe care a apreciat-o pentru „finețea” cu care a fost realizată. „E înspăimântător de talentat”, a apreciat Mihai Petre după executarea numărului.

Trio Zamfirescu

Trio Zamfirescu, cei trei frați chitariști din Craiova, au ridicat în picioare publicul de la „Românii au talent”, după executarea unui număr cu acorduri impecabile. Andi Moisescu nu s-a putut abține să mărturisească că Ionuț, Georgeta și Stan se numără printre preferații săi și că nu ar fi dorit să nevoit să aleagă între ei și mentalistul Cristian Gog. Andra a spus că, dacă ar vrea să audă o serenadă de la Măruță, doar cei trei ar putea să o satisfacă din punct de vedere muzical. Nici lui Mihai Petre nu i-au fost înșelate așteptările legate de cei trei chitariști. „E inutil să îndemn publicul să vă voteze pentru că o să o facă. Ați fost cel mai bun număr artistic din seara asta. Trebuie să fiți în finală”, a apreciat Mihai Petre.

Bar Session

Barmanii de la Bar Session au fost și ei selectați de juriu pentru a merge în finala de 11 mai. Cei doi barmani de la Bar Session i-au făcut pe spectatori să-l dea uitării pe Tom Cruise, cel mai celebru creator de cocktailuri al lumii, cu show-ul și jongleriile lor. Când Pavel Bartoș i-a provocat să facă o mișcare care nu le-a ieșit până acum unul dintre ei a jonglat cu o sticlă de băutură în cot, iar celălat a făcut o magie uimitoare cu câteva shakere, stârnind entuziasmul publicului. „Ați reușit două minute să mă faceți să uit de numărul lui Cristian Gog, care m-a uimit”, i-a lăudat Andi Moisescu, iar Mihai Petre i-a ținut isonul: „Ați reușit să faceți un număr pentru care aș plăti bilet”

Răzvan Krem Alexe

Răzvan Krem Alexe. „Actorașul repăraș” din Bacău, așa cum a fost el poreclit, a oferit un show a la Krem. La finalul prestației sale, jurații l-au aplaudat pe tânărul de 22 de ani în picioare. „E o demonstrație perfectă de carismă și de talent”, au spus ei.
Tânărul actor, a cântat la „Românii au talent” o piesă compusă chiar de el și a ridicat toata sala.

Vasile Godja

Vasile Godja, ceterașul din Maramureș, a intrat și el în finală grație voturilor publicului. „Exemplu total de talent”, asta a spus Andi Moisescu despre concurent.

Concurentul a demonstrat că poate cânta chiar și atunci când își odihnește vioara pe umărul unei dansatoare din trupa de balet a lui Edi Stancu.

Practic, Godja a cântat pe scena de la „Românii au talent” până când i s-au rupt corzile arcușului. Mai mult, provocat de prezentatorii show-ului, concurentul a făcut și câteva strigături. „Ești carismatic, în curând ai să cânți cu ochii”, a fost și replica Andrei, care i-a urat ceterașului să ajungă în finală. „E obligatoriu să fii votat”, a continuat și Mihai Petre. „Ești talentul autentic românesc”.

Gigel Frone

Nevoiți să aleagă între Tudorel Popa și Gigel Frone, doi dintre jurați l-au ales pe cel din urmă. Ascuns sub un sombrero, Gigel Frone a intrat pe scenă, decis cu orice preț să devină celebru, așa cum s-a descris în interviul de prezentare.

La finalul numărului său, care a făcut deliciul juraților, Frone i-a dedicat Andrei două piese, în aplauzele sălii. „Cred că este peste orice tonomat din lumea asta”, a spus Andi Moisescu despre Frone. „Tot ce-i mai lipsește este o apariție în Las Fierbinți”, a replicat juratul Andi Moisescu, în vreme ce Mihai Petre i-a lăudat vocea și prezența scenică.

X-treme Brothers

Câștigătorii celor mai multe voturi în prima semifinală de la „Românii au talent” au fost cei trei acrobați din trupa X-treme Brothers. Cei trei au prezentat un număr impresionant de acrobație mâini în mâini. Favoriții publicului, cei trei băieți de la X-treme Brothers, adică frații Laurențiu și Valentin Coman și Ionuț Dobre, au reușit să aibă o prestație fără cusur.

La finalul numărului, jurații s-au ridicat în picioare și i-au aplaudat, împreună cu întreaga sală. Succesul lor a fost rezultatul miilor de ore de antrenament, dar și al talentului lor. Numărul lor de acrobație i-a impresionat atât de tare pe jurați, încât aceștia au spus la unison: „E obligatoriu să fiți în finală! „Asta e doar semifinala, gândiți-vă când vor fi în finală cum va fi”, a remarcat Pavel Bartoș imediat după incredibila prestație.

Loredana și Cristian Fieraru

Loredana, care a uimit prin asemănarea cu Andra, va merge, împreună cu tatăl său, Cristian Fieraru, în finala din 11 mai. Vocea Loredanei seamănă izbitor cu vocea Andrei, care impresionată a spus că vrea să-i vadă în finală. Andi Moisescu a remarcat emoția tatălui, iar Mihai Petre i-a lăudat.

„Mi-a plăcut foarte mult, iar tatăl nu s-a ținut după ea, a avut grijă să-i fie bine, ca un adevărat tată”. Loredana și tatăl său, Cristian Fieraru, au cucerit la preselecții și publicul cu interpretarea unică a piesa trupei Cargo, Ploaia. Adolescenta din Vulcan a cântat și de această dată acompaniată la țambal de tatăl ei, Cristian, 38 de ani, care lucrează ca agent de pază.

Aset Crew

Telespectatorii se vor întâlni în finală și cu trupa de dans Aset Crew , preferată de Andi Moisescu și Mihai Petre. „Ați fost foarte buni, v-ați comportat ca o trupă adevărată”, le-a spus Mihai Petre finaliștilor.

Toți cei 12 finaliști aleși până acum, la care se adaugă cei trei câștigători de vinerea aceasta, se vor bate pentru marele premiu de 120.000 de euro și pentru titlul de cel mai talentat român.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Reguli ITP 2024. Nu treci sigur de Inspecția Tehnică. Anunț pentru cei cu mașini mai...
Chiftele cu năut. Ingredientele folosite de călugării de la Muntele Athos
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink